Cooperare moldo-germană în continuă dezvoltare la ANSA

29.09.2025

În perioada 29 septembrie – 02 octombrie 2025, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor găzduiește două misiuni de experți, desfășurate în cadrul parteneriatului instituțional și strategic cu Oficiul de Stat pentru Protecția Consumatorilor și Siguranța Alimentelor din Saxonia Inferioară (LAVES), Germania.
 

Prima misiune are ca obiectiv evaluarea progresului activităților realizate în cadrul proiectului bilateral ANSA – LAVES. Evaluatorul desemnat va analiza implementarea activităților, va discuta cu conducerea Agenției și reprezentanții instituțiilor partenere și va formula recomandări pentru consolidarea cooperării și alinierea la standardele europene.    
În prima zi a vizitei, Directorul General al ANSA, Radu Musteața, a exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de partenerii germani și a subliniat importanța extinderii proiectului pentru consolidarea capacităților instituționale și modernizarea sistemului de siguranță alimentară din Republica Moldova.
 

A doua misiune vizează evaluarea capacităților Republicii Moldova de eliminare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman. Experții LAVES vor vizita unități de procesare, abatoare și subdiviziuni teritoriale ANSA, vor susține sesiuni de instruire pentru inspectorii agenției și vor prezenta bune practici în domeniul biosecurității și al gestionării deșeurilor de origine animală.
 

Pe parcursul vizitei, experții germani vor colabora strâns cu reprezentanții ANSA și ai altor instituții relevante, iar la final vor fi prezentate concluziile și recomandările misiunilor.
Prin aceste evaluări, ANSA urmărește consolidarea capacităților instituționale, modernizarea sistemelor de control și gestionare a riscurilor, precum și apropierea de standardele și bunele practici ale Uniunii Europene.
 

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor reafirmă angajamentul său de a asigura siguranța alimentelor și sănătatea animalelor, contribuind astfel la protecția consumatorilor și la pregătirea Republicii Moldova pentru integrarea europeană.