Direcția sănătatea și bunăstarea animalelor are misiunea de a asigura sănătatea, protecția și bunăstarea animalelor de producere, cât și de companie, întru prevenirea transmiterii bolilor infecțioase de la animale la om.
Sarcinile principale ale Direcției sunt:
Implementarea politicii statului şi coordonarea activităţii în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor, prevenirea introducerii bolilor epizootice şi zoonozelor pe teritoriul ţării, supravegherii identificării şi trasabilităţii animalelor și zootehnie;
Elaborarea şi asigurarea implementării reglementărilor şi instrucţiunilor cu caracter obligatoriu pe domeniile de competență ale Direcției;
Participarea la elaborarea de proiecte de acte normative care transpun legislaţia Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile Acquis-ului veterinar împreună cu direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei;
Asigurarea realizării programelor naţionale şi internaţionale de protecţie a teritoriilor faţă de infiltrarea şi răspîndirea bolilor infecţioase deosebit de periculoase, care necesită instituirea măsurilor de carantină, faţă de influenţele tehnologice şi alte impacturi negative asupra animalelor;
Controlul sanitar-veterinar, zootehnic, supravegherea şi controlul asupra identificării şi trasabilității animalelor, bunăstarii animalelor;
Controlul asupra bolilor contagioase ale animalelor, zoonozelor şi agenţilor zoonotici;
Realizează, în colaborare cu alte autorităţi abilitate, sistemul de analiză, gestionare şi comunicare a riscului în domeniul introducerii bolilor epizootice şi zoonozelor pe teritoriul ţării;
Analiza riscului privind introducerea bolilor epizootice şi zoonozelor la importul/tranzitul animalelor vii și materialului germinativ;
Elaborarea și aplicarea procedurilor în domeniul de competență ale Direcției.
Direcția este compusă structural din două secții:
Secția controlul bolilor la animale și managementul măsurilor sanitar-veterinare.
Secția protecția, bunăstarea și înregistrarea animalelor.
Atribuţiile principale ale Direcţiei:
Elaborarea și implementarea Programului acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om şi de protecție a mediului;
Asigurarea elaborării planului anual de controale oficiale de stat, în conformitate cu planul multianual de controale, monitorizează executarea acestuia și a măsurilor întreprinse ca urmare a neconformităților depistate în urma inspecţiilor efectuate asupra operatorilor economici care operează pe compartimentul de competență al Direcției;
Elaborarea strategiei de control oficial în baza analizei riscului în domeniile sale de competență;
Asigurarea implementării politicilor şi strategiilor în domeniile sale de competență;
Acordarea asistenței informaţională şi metodologică în aplicarea cadrului normativ în domeniile sale de competență;
Elaborarea analizei de risc în funcţie de situaţia epidemiologică;
Formarea şi valorificarea rezervei republicane de mijloace de uz veterinar pentru desfăşurarea unor măsuri antiepizootice şi a altor activităţi speciale;
Supravegherea situaţiei epizootice în funcţie de evoluţia unor boli la animale prin monitorizarea datelor transmise din teritoriu;
Monitorizarea situaţiei internaţionale privind evoluţia bolilor consultând zilnic site-ul Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, pentru preluarea informaţiilor privind situaţia epizootică internaţională;
Notificarea internă şi internațională la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor și alți parteneri, despre situaţia bolilor oficial notificabile ale animalelor în conformitate cu reglementările legislaţiei veterinare naţionale şi internaţionale;
Elaborarea programelor de măsuri în vederea aplicării conceptului de zonare şi regionalizare a teritoriului Republicii Moldova în combaterea şi eradicarea unor boli;
Monitorizarea modului în care se realizează supravegherea veterinară pentru bolile oficial notificabile ale animalelor, conform prevederilor actelor normative;
Acordarea suportului necesar autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi proprietarilor exploataţiilor de animale pentru combaterea focarelor de boli oficial notificabile, astfel încât să se atingă în cel mai scurt timp și să se potențeze capacitatea optimală de intervenție a structurilor implicate , prevenind astfel epizootiile;
Planificarea efectivă a activităţilor de combatere a focarelor de boli oficial notificabile ale animalelor, conform normelor şi măsurilor stipulate în manualul operaţional;
Participarea la organizarea centrelor de combatere a bolilor la nivel local pentru managementul focarelor de boli oficial notificabile, în vederea activării lor în caz de necesitate;
Organizarea şi desfăşurarea scenariilor şi exerciţii/simulări privind intervenţiile de urgenţă în cazul evoluţiilor unor boli oficial notificabile (simulări la nivel național și internațional, în deosebi cu statele vecine);
Avizarea documentaţiei cu privire la despăgubirile acordate proprietarilor de animale sacrificate, ucise sau altfel afectate în urma lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor;
Participarea la organizarea, în condiţiile legii, a procesului de achiziţii publice ale medicamentelor de uz veterinar, utilajului, consumabilelor şi altor materiale pentru satisfacerea necesităţilor instituţiilor sanitar-veterinare din subordine şi adoptarea măsurilor în vederea optimizării acestui proces;
Inspectarea și controlul în condiţiile legii, supravegherea activităţii în domeniul sănătății, protecției și bunăstării animalelor, identificării și înregistrării animalelor pe întreg teritoriul ţării;
Participarea la elaborarea documentelor de dezvoltare strategică a autorităţii publice, în special privind stabilirea obiectivelor şi acţiunilor referitoare la activitățile sanitar-veterinare;
Participarea la elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii publice, elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare a subdiviziunii supraveghere sanitar-veterinară a subdiviziunilor teritoriale;
Asigurarea actualizării situației epizootice;
Publicarea situației epizootice;
Elaborarea şi realizarea programului anual de instruiri al Direcției în domeniul specific de activitate;
Participarea, potrivit competenţelor specifice, la misiunile FVO din cadrul DG SANTE, în domeniul specific de activitate;
Participarea la cursuri de perfecţionare, specializare, schimburi de experienţă, la manifestările ştiinţifice naţionale şi internaţionale în domeniul specific de activitate;
Elaborarea şi implementarea procedurilor generale/procedurilor specifice/ instrucţiunilor de lucru/manualelor, precum şi a tuturor documentelor în domeniul specific de activitate, în cadrul sistemului de control intern/managerial proiectat şi implementat la nivelul Agenţiei;
Vizarea obiectivelor individuale de activitate şi indicatorilor de performanţă a funcţionarilor publici;
Promovarea şi cultivarea climatului psihologic pozitiv de muncă în subdiviziune şi o cultură organizaţională bazată pe principii general umane, management participativ, orientare spre rezultate şi relaţii de muncă armonioase;
Participarea la procesul de prevenire şi atenuare a conflictelor interpersonale;
Elaborarea/revizuirea fişelor de post pentru toate categoriile de funcţii/posturi din cadrul Direcției, din subdiviziunile teritoriale la compartiment;
Promovarea normelor de conduită a funcţionarilor publici.
Legi
Legea nr. 121 din 09.07.2020 privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar
Legea nr. 221 din 19.10.2007 privind activitatea sanitar-veterinară
Legea nr. 213 din 21.07.2022 zootehniei
Legea nr. 371-XIII din 15.02.95 privind selecția și reproducția în zootehnie
Legea nr. 70 din 30.03.2006 apiculturii
Legea nr. 231 din 20.07.2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor
Hotărâri de Guvern
HG nr. 1368 din 19.12.2016 cu privire la aprobarea unor norme sanitar- veterinare
HG nr. 1007 din 29.08.2008 cu privire la aprobarea unor norme sanitar-veterinare
HG nr. 667 din 23.07.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la păşunat şi cosit
Ordine
Ordinul ANSA Nr. 57 din 08.02.2023 cu privire la aprobarea Regulamentului de stabilire a normelor de certificare sanitar-veterinară a mărfurilor supuse controlului sanitar-veterinar de stat
Ordinul Nr. 57 din 27.06.2023 al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu privire la aprobarea listelor de verificare pentru domeniile de control ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor
Ordinul Nr. 121 din 25 martie 2019 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind metodologia de prelevare, ambalare, identificare și transportare a probelor destinate examenelor de laborator din domeniul sănătății și bunăstării animalelor
Ordinul Nr. 560 din 17 noiembrie 2023 Cu privire la aprobarea Programului de supraveghere al influenţei aviare la păsări domestice şi sălbatice în Republica Moldova pentru anul 2024
Ordinul Nr. 195 din 10 iunie 2022 Cu privire Ia aprobarea Programul Național de Control al Salmonelei. Anexa 1, 2
Ordinul Nr. 47 din 24 ianuarie 2024 Cu referire la intensificarea măsurilor de supraveghere, control și combatere a gripei aviare pe teritoriul Republicii Moldova
Ordinul Nr. 41 din 2 februarie 2022 Cu privire la aplicarea măsurilor speciale de protecție împotriva introducerii și răspândirii peste porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova
Ordinul Nr. 445 din 6 septembrie 2023 Cu privire la aprobarea Anchetei epidemiologice pentru investigarea focarelor de influență aviara și /sau boala de Newcastle (BN)
Ordinul Nr. 556 din 17 noiembrie 2023 cu privire la instituirea grupului de experți
Ordinul Nr. 233 din 13 iulie 2022 Cu privire la aplicarea restricțiilor sanitar-veterinare de mișcare a porcilor din exploatațiile nonprofesionale către abatoare, puncte de sacrificare, piețe de animale, în scopul prevenirii răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova
Ordinul Nr.437 din 8 iulie 2024 Cu privire la aprobarea Programului Național de Control al Salmonelei la curcani
Ordinul Nr.444 din 9 iulie 2024 Cu privire la aplicarea măsurilor speciale de protecţie a animalelor pe perioada de caniculă
Ordinul Nr.456 din 19 iulie 2024 Cu privire la aprobarea Regulamentului de audit și incheiere a acordului de echivalență
Ordinul Nr.219 din 1 iulie 2022 Cu privire la zonarea în cazul focarelor de Gripă aviară (înalt patogenă) sau boala de Newcastle. (Zonele actualizate)
Ordinul Nr.472 din 30 iulie 2024 Cu privire la suspendarea importurilor de ovine, caprine și produse provenite de la aceastea (anexa)
Ordinul Nr.115 din 30 martie 2022 Cu privire la aprobarea Programului multianual de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane în Republica Moldova pentru anii 2022-2024
Ordinul Nr.91 din 14 martie 2022 Cu privire la instruirea Comitetului național de etică pentru protecția animalelor folosite în scopuri experimentale sau în alte scopuri științifice Anexa 2, 2.1 - 2.2
Ordinul Nr.4 din 03 ianuarie 2020 Cu privire la zonare din motivul pestei porcine africane la mistreți
Ordinul Nr.158 din 22.03.2018 cu privire la aprobarea unei Norme sanitar-veterinar privind cerințele minime de biosecuritate în exploatațiile nonprofesionale de porcine
Ordinul MAIA nr.219 din 26.09.2006 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte condiţiile de sănătate şi certificare veterinară pentru comerţul şi exportul ovinelor şi caprinelor
Ordinul MAIA nr.218 din 26.09.2006 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea condiţiilor de sănătate, ce reglementează importul şi exportul de animale, material seminal, ovule şi embrioni de la specii ce nu sînt prevăzute de legislaţia specifică
Ordinul MAIA nr.197 din 22.08.2006 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile sanitare veterinare la exportul şi importul de păsări şi ouă de incubaţie
Ordinul MAIA nr.161 din 10.07.2006 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de sănătate animală care reglementează mişcarea şi comerţul cu ecvidee
Ordinul MAIA nr.158 din 07.07.2006 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind problemele de sănătate animală ce afectează comerţul Republicii Moldova cu bovine şi porcine
Ordinul MAIA nr.34 din 27.02.2006 cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind anunţarea ,declararea şi notificarea unor boli transmisibile ale animalelor
Ordinul MAIA nr.74 din 02.04.2014 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind specificaţiile tehnice ale mijloacelor de identificare a animalelor din Republica Moldova
Liste de verificare
Lista de verificare a exploatațiilor de bovine și viţeilor în scopul creşterii şi îngrăşării
Lista de verificare a exploatațiilor de găini ouătoare
Lista de verificare a exploatațiilor de pui pentru carne
Lista de verificare a exploatațiilor de porcine
Lista de verificare a exploatațiilor de cabaline
Listă de verificare a exploatațiilor apicole
Listă de verificare a exploatațiilor de ovine/caprine
Lista de verificare a exploatațiilor piscicole
Lista de verificare a exploatațiilor de palmipede
Documente utile
Bunăstarea animalelor
Procedură specifică privind respectarea normei sanitar-veterinare privind protecţia animalelor în timpul uciderii
Combaterea şi iradicarea bolilor
Notificarea internă a bolilor oficial notificabile
Pesta Porcină Clasică
Influenţa Aviară
Newcastle
Rabie
Antrax
TBC
ESB
Bruceloza
Bluetongue
Procedură specifică privind vaccinarea antirabică a vulpilor
Planuri-manuale
Pesta porcină africană
Planul de contingenţă
Manualul operaţional pentru intervenția în focarele PPA
Ordin 293
Manualul operaţional PPC/PPA
Curățarea și dezinfecția
GHID PRIVIND CERINȚELE DE INTRARE ȘI IEȘIRE DIN EXPLOATAȚIA DE ANIMALE ÎN CAZ DE SUSPICIUNE SAU CONFIRMARE A BOLILOR EXTEM DE CONTAGINOASE
Influența aviară
Planul de contingenţă
Manualul operaţional IA
Ordin 144
Newcastle
Plan contingență Newcastle
Manualul operaţional Newcastle
Ordin 458
Febra aftoasă
Plan contingență FA
Manualul operaţional FA
Ordinul Nr. 253
Pesta porcină clasică
Plan contingență PPC
Manualul operaţional PPC
Manualul operaţional PPC-PPA
Ordin 448
Bluetongue
Plan contingență Bluetongue
Manualul operaţional Bluetongue
Ordin 3
Encepalofatia Spongiformă Bovină
Plan contingență ESB
Manualul operaţional ESB
Ordin 365
Dermatoza Nodulară Contagioasă
Ghid practic pentru medicii veterinari
ORDINUL Nr. 515 din 16 decembrie 2019 Cu privire la aprobarea Planului de contingență pentru Dermatoza nodulară contagioasă (virotică) а bovinelor și Manualului operațional pentru intervenția în focarele de Dermatoză nodulară contagioasă (virotică) а bovinelor
Planul de contingenţă al Republicii Moldova pentru dermatoza nodulară contagioasă (virotică) a bovinelor (Lumpy Skin Disease)
MANUAL OPERAŢIONAL pentru intervenția în focarele de dermatoză nodulară contagioasă (virotică) a bovinelor (Lumpy Skin Disease)
Pesta rumegătoarelor mici
ORDINUL Nr. 255 din 2 iulie 2020 Cu privire la aprobarea Planului de contingență pentru pesta rumegătoarelor mici și Manualului operațional pentru intervenția în focarele de pestă a rumegătoarelor mici
Planul de contingenţă al Republicii Moldova pentru pesta rumegătoarelor mici
MANUAL OPERAŢIONAL pentru intervenția în focarele de pesta rumegătoarelor mici
Boala veziculoasă a porcului
Ordinul №386
Plan conting. BVS
Manual operational BVS
Manuale de diagnostic
Gripa aviară
Ordin nr. 162 AI
Manual de diagnostic pentru Influența Aviară
Boala de Newcastle
Ordin nr. 581 BN
Manual de diagnostic pentru Boala de Newcastle
Pentru primirea informațiilor suplimentare contactați:
Sîrbu Cristina – șef direcţie
Tel: 0-22-264-670
e-mail: cristina.sirbu@ansa.gov.md
Carauş Vitalie – șef adjunct direcţie
Tel: 0-22-264-670
e-mail: vitalie.caraus@ansa.gov.md
Secția controlul bolilor la animale și managementul măsurilor sanitar-veterinare
Țîmpău Mihail – inspector principal
Tel: 0-22-264-672
e-mail: mihai.timpau@ansa.gov.md
Chiroșca Alina – inspector superior
Tel: 0-22-264-672
e-mail: alina.chirosca@ansa.gov.md
Secție protecția, bunăstarea și înregistrarea animalelor
Oancea Vasile – șef secție
Tel: 0-22-264-671
e-mail: vasile.oancea@ansa.gov.md
Botnariuc Leonid – inspector principal
Tel: 0-22-264-671
e-mail: leonid.botnariuc@ansa.gov.md
Popa Oxana – inspector principal
Tel: 0-22-210-269
e-mail: oxana.popa@ansa.gov.md
Malancea Nicolae – inspector principal
Tel: 0-22-264-671
e-mail: nicolae.malancea@ansa.gov.md