Cea de-a 4-a ședință a Comitetului de Supraveghere a proiectului UNIDO s-a desfășurat la ANSA

16.07.2025

Astăzi, 16 iulie 2025, s-a desfășurat cea de-a 4-a ședință a Comitetului de Supraveghere a proiectului „Îmbunătățirea conformității cu standardele prin consolidarea capacităților naționale de monitorizare a reziduurilor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO).

În cadrul ședinței, a fost prezentat progresul implementării proiectului UNIDO, axat pe îmbunătățirea capacităților naționale de elaborare și implementare a cadrului legislativ și normativ în domeniul controlului oficial, sănătății animale, trasabilității medicamentelor de uz veterinar ș.a.

Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteața a menționat progresele în activitatea proiectului și amplificarea vizibilă a pașilor ce urmează a fi realizați pentru a atinge obiectivele propuse.

Prezent la ședință, șeful adjunct al Departamentului de Cooperare, Delegația UE în Moldova, dl Adam Grodzicki s-a referit la provocările și importanța acestui parteneriat pentru asigurarea unei supravegheri eficiente și transparente a sectorului. Totodată, expertul în dezvoltare industrială UNIDO,  Dl Giorgi Todua a subliniat că obiectivele proiectului reflectă un angajament ferm din partea tuturor partnerilor, inclusiv mediul privat, de a contribui la consolidarea sistemului național de siguranță alimentară și la crearea unei infrastructuri durabile, capabile să asigure un control eficient al reziduurilor în produsele alimentare.

Suportul oferit prin prisma proiectului UNIDO reflectă eforturile continue ale Republicii Moldova de a asigura alinierea la standardele europene și internaționale privind siguranța alimentară și de a spori accesul produselor agroalimentare moldovenești pe piețele externe.