ANSA: Un consumator informat este întotdeauna protejat!
În contextul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor(ANSA) din cadrul Subdiviziunii teritoriale mun.Bălți/Sîngerei/Glodeni/Fălești au participat la o întâlnire interactivă cu studenții Facultății de Drep și Științe Sociale, a Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți.
Pe parcursul întrunirii, reprezentanții ANSA au accentuat semnificația protejării drepturilor consumatorilor în domeniul alimentar, gradul de conștientizare la nivel național a drepturilor și necesităților consumatorilor, dar și responsabilitățile ce revin fiecărui participant la lanțul alimentar.
Totodată, studenții au aflat despre:
1. Rolul ANSA în asigurarea siguranței alimentelor și protejarea sănătății consumatorilor;
2. Modalitățile de depunere a unei petiții/reclamații de către consumatori;
3. Cerințele față de o petiție, în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Reublicii Moldova, etc.
Astfel de întruniri au drept scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța cunoașterii drepturilor oamenilor, în calitatea lor de consumatori, și mobilizarea în vederea protejării acestora.