Instruri privind implementarea Codului administrativ pentru angajații ANSA
Întru obținerea unor competențe și abilități specifice în interpretarea și aplicarea Codului administrativ, dezvoltării competențelor profesionale în asigurarea statului de drept, prin activități administrative, în perioada 30-31 iulie 2025, angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (în continuare - Agenția) au fost beneficiarii instruirii sub genericul ,,Implementarea Codului administrativ”.
Funcționarii Agenției au fost instruiți de către formatorii Institutului Național al Justiție, care au punctat despre importanța respectării instituțiilor juridice, reflectate în Codul administrativ:
- identificarea/analizarea sistemică a reglementărilor Codului administrativ cu referire la procedura administrativă (actul administrativ individual);
- obținerea de cunoștințe specifice privind etapele procedurii administrative;
- dezvoltarea abilităților practice privind aplicarea tehnicii de subsumare a situațiilor concrete în prevederile Codului administrativ.
Formatorii au explicat necesitatea aplicării, prin colaborare, a prevederilor legislației de profil, reieșind din funcțiile și competențele Agenției.
Subsecvent, funcționarii publici, din cadrul entității, au avut oportunitatea de a pune în discuție opțiuni de soluționare a unor cazuri practice, din activitatea pe care o exercită.
Aceste discuții au fost analizate din perspectiva jurisprudenței naționale și internaționale, cu exemple concrete și relevante, în vederea aplicării Codului administrativ.
În acest context, conducerea Agenției aduce mulțumiri formatorilor Institutului Național al Justiție și își exprimă deschiderea pentru orice inițiativă, ce are drept scop fortificarea capacităților teoretico - practice ale angajaților, cât și dezvoltarea profesională continuă.