ANSA preia bunele practici europene pentru menținerea Catalogului Soiurilor de Plante al Republicii Moldova

14.09.2026

În perioada 7 – 11 septembrie 2026, specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), alături de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA și a Institutului Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (INCAAMV), au efectuat o vizită de studiu în Republica Cehă. 

Pe parcursul vizitei, delegația a avut o serie de întrevederi cu experți ai Institutului Central pentru Supraveghere și Testare în Agricultură (ÚKZÚZ) din Republica Cehă, responsabili de testarea soiurilor (DUS și VCU), precum și cu specialiști din cadrul departamentelor administrative.

Un accent  major al instruirii constă în preluarea bunelor practici ce țin de testarea și înregistrarea soiurilor de plante în Catalogul comun al soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Agricultural Plant Species),  catalog european ce inglobează totalitatea cataloagelor soiurilor de soiurilor de viță-de-vie, soiuri de specii de legume, Sistemul informațional al materialului de înmulțire și plantare fructifer, precum și baza de date a Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP/CPVO). Catalogul comun European se  întocmite pe baza registrelor naționale de soiuri ale statelor membre ale Uniunii Europene. 

Discuțiile și activitățile practice au vizat aspecte esențiale precum: 

-proceduri administrative de gestionare a Catalogului soiurilor de plante al Republicii Moldova

-Funcționarea și activitățile generale ale Oficiului Național pentru Soiuri de Plante;

-Procedurile administrative privind înregistrarea soiurilor la nivel național, precum și mecanismele de gestionare și publicare a Catalogului național;

-Metodologiile de testare DUS (Distinctivitate, Uniformitate, Stabilitate) pentru protecția și înregistrarea soiurilor noi;

-Evaluarea VCU (Valoare de Cultivare și Utilizare) pentru înregistrarea în Catalogul național și emiterea recomandărilor pentru agricultori;

-Certificarea și sistemul pașaportului fitosanitar pentru materialul înmulțit in vitro.

Pentru a asigura transpunerea teoriei în practică, experții au desfășurat activități aplicative în teren, evaluând în mod direct testarea DUS pentru diverse categorii de plante, printre care soiuri pomicole, viticole, hibrizi de porumb și specii de arbuști fructiferi.

Perfecționarea acestor mecanisme de testare este esențială pentru a asigura accesul fermierilor din Republica Moldova la soiuri de cultură de înaltă performanță, care aduc o valoare adăugată ridicată. Prin implementarea unor metodologii de testare riguroase, se garantează faptul că materialul semincer și săditor este stabil, uniform și distinct. Demonstrarea și validarea acestor calități reprezintă cerințe nemijlocit necesare și obligatorii pentru ca un soi nou să fie acceptat și introdus oficial în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova. 

Totodata, reprezentanța RM a avut ocazia să facă cunoștință cu soiurile de referință a viței-de-vie și pomicolă incluse în colecția de stat  a Cehiei deținută de Centrul de testare a soiurilor de plante a Institutului Central pentru Supraveghere și Testare în Agricultură (ÚKZÚZ). Ulterior a fost vizitată și o unitate de multiplicate in vitro a diverselor soiuri de plante.

Conform cadrului normativ național, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor este responsabilă  de ținerea Catalogului soiurilor de plante  în care sunt înscrise soiurile de plante admise pentru producere şi comercializare în Republica Moldova, aceasta fiind responsabilă și de emiterea deciziei de admitere a soiului în catalogul respectiv.

Prin aplicarea acestor cunoștințe, ANSA își reafirmă angajamentul de a proteja interesele fermierilor autohtoni, oferindu-le garanția unui material semincer și săditor de calitate superioară. Optimizarea procedurilor de testare și înregistrare a soiurilor protejează piața internă și reprezintă un pas decisiv în alinierea agriculturii naționale la standardele stricte ale Uniunii Europene.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității de control și de testare în domeniul fitosanitar”, programul fiind conceput pentru a oferi expertiză tehnică și administrativă aplicabilă direct în perfecționarea serviciilor de testare și menținere a soiurilor.

Toate costurile aferente organizării și desfășurării vizitei au fost suportate integral de către organizatori.