Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice

18.11.2025

În perioada 18–24 noiembrie 2025, se desfășoară Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice (eng: World AMR Awareness Week - WAAW), cu genericul „Acționăm acum: să protejăm prezentul, să ne asigurăm viitorul!”. 

Evenimentul este o campanie globală anuală, promovată și de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animală (eng:WOAH), care are menirea să îmbunătățească gradul de conștientizare și înțelegere a rezistenței la antimicrobiene În particular, acțiunea are scopul de a informa crescătorii/deținătorii de animale, medicii veterinari despre fenomenul creșterii rezistenței la antibiotice la nivel mondial, dar și național, pentru a încuraja practici noi, cum ar fi trecerea de la utilizări necontrolate și abuzive de antimicrobiene, la utilizări responsabile și doar după prescrierea acestuia de către un medic veterinar, în urma examinării animalului.

Rezistența antimicrobiană este o problemă fără frontiere! 

În ultimii ani, utilizarea pe scară largă a substanțelor antimicrobiene în medicina umană și veterinară a accelerat apariția și răspândirea microorganismelor rezistente. 

În prezent, utilizarea antimicrobienilor a devenit atât de frecventă încât unii microbi s-au adaptat și au început să reziste la acțiunea lor. Acest lucru este periculos, deoarece scade, de la an la an, numărul de antimicrobieni care pot fi folosiți pentru un tratament eficient atât la oameni, cât și la animale.  

Infecțiile rezistente generează pierderi crescătorilor de animale. Lipsa acțiunilor imediate,  pot aduce efecte mult mai grave în viitor!

În consecință, societatea modernă rămâne, treptat, fără antibiotice eficiente sau alte antimicrobiene utilizate pentru a distruge și/sau controla microbii care cauzează boli. Cu cât mai mult sunt utilizate antibioticele, cu atât mai rapid devin ineficiente, deoarece apare  și se dezvoltă  rezistența antimicrobiană.

Pe lângă impactul asupra sănătății publice, antibioticorezistenţa mai are și repercusiuni economice prin costurile generate de tratamente îndelungate, mortalități crescute, scăderea productivității animalelor, respectiv, produse finite mai scumpe și mai puțin competitive pe piață.

În contextul conștientizării și informării, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor vine cu mai multe recomandări pentru medicii veterinari practicieni, consumatori, deținătorii casnici de animale, crescătorii profesioniști de animale (ferme):

Pentru consumatori: 

- să procure produse alimentare doar din locuri autorizate sanitar-veterinar, care au un nivel satisfăcător de supraveghere de stat al produselor comercializate.

Pentru medici veterinari de liberă practică:

- să se  informeze şi să cunoască medicamentele antimicrobiene înregistrate în Registrul de stat al medicamentelor de uz veterinar, modul în care acestea se utilizează și riscurile pentru produsele alimentare care apar urmare a utilizării necontrolate a acestora; 

- să cunoască statusul de sănătate al efectivului de animale pe care îl tratează;

- să stabilească tratamente cu antimicrobiene doar atunci când este absolut necesar:

- să respecte calea de administrare şi doza indicată în prospectul produsului antimicrobian.

Pentru proprietarii de animale:

- să utilizeze numai antimicrobienele prescrise de medicii veterinari, după examinarea clinică a animalelor;

- să nu achiziționeze niciodată antimicrobiene de pe internet sau din alte surse neautorizate;

- să ia măsuri ce pot contribui la reducerea necesității de a utiliza antimicrobiene şi anume:

- îmbunătățirea condițiilor de igienă şi biosecuritate în ferme; îmbunătățirea sistemelor de creștere a animalelor prin oferirea de condiții adecvate de adăpostire;

- evitarea situațiilor stresante, care pot slăbi sistemul imunitar al animalelor, făcându-le mai susceptibile la infecții;

- instituirea programelor de control al unor boli specifice la animale (atât virale, cât şi bacteriene) prin vaccinare;

- utilizarea alternativelor eficiente şi sigure, dovedite științific, la antimicrobiene.