Actualizat pe: 16 octombrie 2017 |

Direcția Supravegherea Comerțului, Distribuției și Consumului Produselor Alimentare

Direcția Supravegherea Comerțului, Distribuției și Consumului Produselor Alimentare

 Descrierea succintă a scopului și obiectivelor:

  • Direcţia asigură organizarea şi coordonarea acţiunilor în domenii orientate spre garantarea siguranţei alimentelor (cu excepţia produselor alimentare prevăzute la articolul 19 litera d) din Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor), prin intermediul supravegherii unităților de alimentație publică, comerţului, depozitării, distribuţiei şi consumului produselor alimentare.
  • Implementarea politicii în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală şi non-animală prin perspectiva supravegherii comerţului, depozitării, distribuţiei şi consumului;
  • Realizarea acţiunilor pentru atingerea obiectivelor strategice ale ANSA în domeniul siguranţei alimentelor în procesul comercializării, depozitării, distribuţiei şi consumului produselor alimentare.

Direcţia are următoarea structură organizatorică:

  • Serviciul Supravegherea comerţului şi distribuţiei produselor alimentare de origine animală;
  • Serviciul Supravegherea comerţului şi distribuţiei produselor alimentare de origine non-animală.

Funcţiile direcţiei

  • Implementează strategiile şi politicile statului în domeniul siguranţei alimentelor;
  • Participarea la elaborarea cadrului normativ şi legislativ în domeniul siguranţei alimentelor.
  • Implementarea pe teritoriul Republicii Moldova a instrucţiunilor de lucru în vederea aplicării unitare a prevederilor legislaţiei europene în domeniul siguranţei produselor de origine animală şi non-animală prin supravegherea comerţului, distribuţiei şi consumului produselor alimentare de origine animală şi nonanimală.
  • Elaborează norme şi instrucţiuni cu caracter obligatoriu pentru Direcţiile ANSA raionale şi municipale, în vederea aplicării unitare a prevederilor legislaţiei europene în domeniul siguranţei alimentelor în procesul comerţului şi distribuţiei produselor alimentare.
  • Acordarea consultanţei şi asistenţei ştiinţifice şi tehnice privind aplicarea legislaţiei naţionale şi celei comunitare în domeniul siguranţei alimentelor.
  • Elaborarea şi comunicarea, conducerii ANSA realizarea Planurilor de acţiuni în domeniul de activitate.
  • Elaborarea normelor şi instrucţiunilor de aplicare a planurilor de acţiune, în termenele stabilite, a rapoartelor privind situaţia actuală şi progresele înregistrate.
  • Asigură implementarea generală a procedurilor bazate pe principiile HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Point – Analiza pericolului şi punctele critice de control), împreună cu aplicarea bunelor practici de igienă; evaluarea riscurilor, planificarea şi monitorizarea controlului reziduurilor în produsele alimentare de origine animală şi nitraţii la produsele alimentare de origine nonanimală.
  • Elaborează norme, instrucţiuni tehnice şi proceduri operaţionale privind aplicarea principiilor HACCP în domeniul siguranţei alimentelor.
  • Informarea operatorilor din sectorul alimentar privind cerinţele de siguranţă alimentară şi bunele practici, inclusiv analiza riscurilor şi punctelor critice de control (HACCP), şi bunele practici de igienă (GHP) pentru a asigura respectarea normelor legale  inclusiv a celor cu privire la proiectarea unităţilor din sectorul alimentar.
  • Evaluarea conformităţii ghidurilor de bune practici din domeniul siguranţei produselor alimentare cu regulile de igienă a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală şi a principiilor HACCP (analiza riscurilor şi punctelor critice de control).
  • Elaborează şi supraveghează aplicarea criteriilor, cerinţelor şi obiectivelor la care se referă măsurile generale şi specifice de igienă.
  • Supravegherea şi controlul comercializării, utilizării şi depozitării produselor de origine animală şi nonanimală; controlul asupra distrugerii produselor de origine animală şi vegetală improprii consumului uman.
  • Supravegherea şi controlul stării locurilor de comercializare a producţiei de origine animală şi nonanimală, verificarea condiţiilor de păstrare a acesteia
  • Promovează şi coordonează aplicarea metodologiei unitare de management şi comunicare a riscului în domeniul siguranţei alimentelor la comercializare şi distribuţie.
  • Efectuează managementul şi comunicarea riscului şi recomandă autorităţilor competente dispunerea măsurilor ce se impun, atunci când o problemă majoră poate periclita sănătatea oamenilor şi interesele consumatorilor.
  • Prezintă propuneri la elaborarea Programului Naţional de controale oficiale în domeniul alimentar.
  • Implementează şi monitorizează realizarea Planului multianual de controale oficiale.
  • Efectuarea controlului oficial asupra respectării regulilor de comercializare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală.
  • Elaborarea măsurilor ce urmează a fi întreprinse în rezultatul efectuării controalelor oficiale.
  • Supraveghează procesul de autorizare a operatorilor din businessul alimentar în condiţiile Legii nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător.
  • Supraveghează procesul de înregistare a operatorilor din businessul alimentar în condiţiile Legii nr. 113 din 18.05.2012 ”Cu părivire la stabilirea principiilor și a cerințelor generale ale legislației privind siguranța alimentelor” (procedura de înregistrare oficială în proiect)
  • Supravegherea calităţii fizico-chimice, parametrilor microbiologici, conţinutului de reziduuri de pesticide şi nitraţi, metale grele, radionuclizi şi alţi contaminanţi din produsele alimentare de origine animală şi nonanimală.
  • Supravegherea respectării cerinţelor de etichetare a produselor alimentare.
  • Elaborarea măsurilor de sechestrare, reţinere sau scoaterea din comercializare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală; emiterea notificării acţiunilor de remediere, interdicţie, retragere sau distrugere.
  • Furnizarea informaţiilor către societatea civilă privind natura riscului pentru sănătate, identificarea produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, şi măsurile luate pentru a preveni, a reduce sau a elimina acest risc.
  • Prevenirea comercializării produselor alimentare necorespunzătoare şi informarea agenţilor economici cu privire la modul de aducere a acestor produse  în conformitate cu standardele respective.
  • Instruirea în domeniul de aplicare a regulilor de comercializare, metode de analize, proceduri, ghiduri, broşuri şi promovarea bunelor practici.
  • Colaborează cu servicii similare din alte ţări şi participă la congrese, simpozioane ştiinţifice din ţară şi străinătate privind analiza, identificarea şi evaluarea riscului.
  • Supravegherea respectării legislaţiei în domeniul igienei şi siguranţei alimentelor pentru produsele alimentare de origine animală şi nonanimală.
  • Controlul implementării sistemului (HACCP) în unităţile ce depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare, în unităţile de alimentaţie publică şi de comerţ alimentar.
  • Notificarea autorităţilor cu responsabilităţi în domeniu, prin Sistemul rapid de alertă, a cazurilor ce afectează siguranţa produselor alimentare şi pun în pericol sănătatea publică şi aplicarea, după caz, a măsurilor necesare pentru soluţionarea şi înlăturarea riscurilor.
     

2. Documentele utilizate

a)  Procedura de înregistrare oficială pentru siguranţa alimentelor a operatorilor cu activităţi de obţinere şi de vînzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală;

b) Procedura de efectuarea operţiunilor pentru efectuarea controalelor oficiale

c) fişe de evaluare:

- FIŞA DE EVALUARE a unităţilor de alimentaţie publica (restaurante, baruri, cantine, catering, bufet şi alte unităţi de preparare a hranei)

- FIŞA DE EVALUARE a unităţilor de comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală congelate

- FIŞĂ DE EVALUARE a  depozitelor alimentare

- FIŞA DE EVALUARE a unităţilor de comerţ cu ridicata si amănuntul (comerţ en-gros, magazine alimentare, supermarketuri si alte unitati de comerţ cu amanuntul)

- FIŞĂ DE EVALUARE a unităţilor de depozitare a seminţelor de consum fişa de evaluare a riscurilor

 

3. Explicaţii pentru agenţi economici şi persoane fizice cu privire la domeniul de activitate gestionat în domeniul siguranţei, calităţii şi igienei produselor alimentare:

  1. înregistrarea şi autorizarea operatorilor din businessul alimentar, crearea şi menţinerea registrelor speciale, în condiţiile Legii nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător;
  2. controlul şi supravegherea respectării cerinţelor legislaţiei în vigoare privind siguranţa alimentelor la toate etapele de producţie ale lanţului alimentar, de către producătorii primari, procesatori, importatori, exportatori, distribuitori, transportatori, comercianţi, furnizori, precum şi de întreprinderile de ambalare, depozitele şi localurile de alimentaţie publică;
  3. controlul asupra respectării normelor tehnologice la producerea, prelucrarea şi păstrarea produselor alimentare şi derivatelor lor, precum şi asupra regulilor de comercializare a acestora;
  4. controlul asupra respectării cerinţelor de calitate faţă de materia primă agricolă şi faţă de produsele agroalimentare la toate etapele de producţie ale lanţului alimentar;
  5. participarea la elaborarea cadrului normativ în domeniul siguranţei alimentelor, reglementărilor tehnice şi standardelor pentru substanţe, produse, agenţi chimici, biologici, factorilor fizici şi radiologici, tehnologii şi servicii; 
  6. elaborarea, implementarea şi monitorizarea Planului multianual de controale oficiale;
  7. monitorizarea calităţii fizico-chimice, parametrilor microbiologici, conţinutului de reziduuri de pesticide şi nitraţi, metale grele, radionuclizi şi alţi contaminanţi din produsele alimentare, medicamentelor de uz veterinar;
  8. expertiza inofensivităţii produselor alimentare în vederea corespunderii prevederile actelor normative specifice în vigoare în baza investigaţiilor de laborator; 
  9. verificarea conformităţii ghidurilor de bune practici din domeniul siguranţei produselor alimentare cu regulile de igienă a produselor alimentare şi a principiilor HACCP (analiza riscurilor şi punctelor critice de control); 
  10.  informarea operatorilor din sectorul alimentar privind cerinţele de siguranţă alimentară şi bunele practici, inclusiv analiza riscurilor şi punctelor critice de control (HACCP), bunele practici în agricultură (GAP), bunele practici de fabricaţie (GMP) şi bunele practici de igienă (GHP) pentru a asigura respectarea normelor legale  inclusiv a celor cu privire la proiectarea unităţilor din sectorul alimentar;
  11. organizarea editării în tiraj de masă şi distribuirea materialelor informative şi a literaturii de popularizare a cunoştinţelor în domeniul siguranţei alimentelor;
  12. informarea consumatorilor privind siguranţa produselor de origine animală şi nonanimală, privind modalităţile de prevenire a toxiinfecţiilor şi a zoonozelor;
  13. verificarea respectării cerinţelor de etichetare pentru asigurarea monitorizării şi supravegherii trasabilităţii produselor alimentare pe întreg lanţul alimentar;
  14. supravegherea respectării cerinţelor legale de siguranţă a alimentelor, la importul acestora prin punctele de intrare în Republica Moldova în vederea inofensivităţii lor;
  15. autorizarea sanitară a produselor alimentare, cu excepţia produselor alimentare prevăzute la articolul 19 litera d) din Legea nr. 113 din 18 mai 2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor;
  16. elaborarea măsurilor de sechestrare, reţinere sau scoaterea din ţară a produselor alimentare; emiterea notificării acţiunilor de remediere, interdicţie, retragere sau distrugere;
  17. furnizarea informaţiilor către societatea civilă privind natura riscului pentru sănătate, identificarea produselor alimentare şi măsurile luate pentru a preveni, a reduce sau a elimina acest risc;
  18. emiterea de certificate sanitar-veterinare şi fitosanitare, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  19. dezvoltarea colaborării la nivel naţional şi internaţional în promovarea şi implementarea activităţilor în domeniul siguranţei alimentelor; 
  20. controlul oficial asupra respectării regulilor de producere şi comercializare a tuturor produselor alimentare;
  21. prevenirea comercializării produselor alimentare necorespunzătoare şi informarea agenţilor economici cu privire la modul de aducere a acestor produse  în conformitate cu standardele respective;
  22. instruirea în domeniul de aplicare a regulilor de comercializare, dezvoltarea de standarde de calitate şi metode de analize, proceduri, ghiduri şi broşuri; 
  23. controlul oficial al cerinţelor privind organismele modificate genetic; 
  24. promovarea bunelor practici, inclusiv bunelor practici în agricultură şi bunelor practici de fabricaţie;

 

    în domeniul supravegherii condiţiilor de igienă în localurile publice, locurile de agrement şi instituţiile de deservire:

    1) supravegherea respectării legislaţiei în domeniul igienei şi siguranţei alimentelor în proiectele de construcţie/reconstrucţie a obiectivelor utilizate pentru gestionarea plantelor, producţiei agricole, produselor alimentare şi produselor de uz fitosanitar;

    2) supravegherea respectării legislaţiei în domeniul igienei şi siguranţei alimentelor la etapa de funcţionare a obiectivelor menţionate în subpunctul 1); 

    3) avizarea şi supravegherea respectării legislaţiei în procesul realizării proiectelor urbanistice pentru obiectivele destinate producerii, prelucrării, depozitării, transportării şi comercializării produselor alimentare, unităţile de comerţ alimentar şi alimentaţie publică, indiferent de tipul de proprietate, de producere, comercializare, utilizare, păstrare a produselor de uz fitosanitar, a surselor şi generatoarelor de radiaţii ionizante, factorilor fizici şi biologici, proceselor de construcţie/reconstrucţie, reprofilare, implementare a tehnologiilor noi şi de recepţie finală a obiectivelor în domeniile menţionate;

    4) controlul implementării sistemului (HACCP) în unităţile ce produc, prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare în unităţile de alimentaţie publică şi de comerţ alimentar; 

    5) controlul privind respectarea programelor de restructurare şi modernizare, în vederea alinierii la cerinţele Uniunii Europene, în unităţile de procesare a produselor alimentare; 

    6) supravegherea respectării condiţiilor sanitare de funcţionare la obiectivele care produc, prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare, unităţile de comerţ alimentar şi alimentaţie publică; 

 

    în domeniul evaluării riscului:

    1) elaborarea şi promovarea, în colaborare cu alte autorităţi abilitate, a cadrului legal şi a sistemului de analiză, gestionare şi comunicare a riscului în domeniu;
    2) coordonarea activităţilor privind evaluarea şi comunicarea riscului din punctul de vedere al siguranţei produselor de origine animală pe întreg lanţul alimentar;
    3) realizarea managementului riscului din punctul de vedere al siguranţei produselor de origine animală pe întreg lanţul alimentar;

    4) luarea în considerare a dovezilor ştiinţifice, metodelor şi procedeelor de producere, inspectărilor, probelor prelevate din produse, răspîndirii bolilor, a dăunătorilor de plante şi buruienilor, existenţei unor zone în care nu apar organisme de carantină, condiţiilor ecologice ale mediului, regimului de carantină fitosanitară etc.;

    5) calcularea pierderilor potenţiale ale recoltei sau ale volumelor de comercializare a producţiei agricole, cheltuielilor suportate la desfăşurarea acţiunilor de combatere a acestor organisme în procesul determinării riscului de contaminare a plantelor cu organisme de carantină şi al elaborării de măsuri pentru atingerea unui nivel corespunzător de protecţie fitosanitară; 
    6) determinarea arealului şi a zonelor de răspîndire şi de nocivitate a dăunătorilor şi a bolilor culturilor agricole;

    7) monitorizarea cauzelor şi a condiţiilor de apariţie şi de răspîndire a organismelor dăunătoare, determinarea complexului de măsuri de combatere a acestora;

    8) coordonarea, îndrumarea tehnică şi controlul activităţii în domeniul protecţiei plantelor;

    9) depistarea cazurilor şi stabilirea cauzelor şi condiţiilor apariţiei şi răspîndirii în masă a organismelor dăunătoare extrem de periculoase şi determinarea complexului de măsuri de combatere a acestora;

    10) detectarea focarelor în scopul combaterii şi prevenirii diseminării organismelor dăunătoare;

    11) asigurarea menţinerii unui echilibru ecologic şi ameliorarea stării fitosanitare pe întreg teritoriul ţării;

    12) efectuarea analizei riscului fitosanitar în trei etape: 

  1. la prima etapă, se identifică organismele dăunătoare, în special organismele de carantină, şi căile lor de pătrundere pe teritoriul Republicii Moldova; 
  2. la etapa a doua, se efectuează clasificarea organismelor dăunătoare în scopul determinării criteriilor de combatere a lor, evaluarea probabilităţii de pătrundere, de stabilire şi de răspîndire a acestor organisme, se face prognoza potenţialelor consecinţe economice şi a impactului asupra mediului; 
  3. la etapa a treia, se determină măsurile de control pentru reducerea riscului identificat la etapa a doua; 

13) evaluarea şi comunicarea riscului din punctul de vedere al siguranţei produselor alimentare pe întreg lanţul alimentar; 

14) evaluarea şi reducerea riscului de impact negativ al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor asupra omului, animalelor şi mediului;

15) evaluarea şi reducerea riscului de impact negativ, condiţionat de produsele de uz fitosanitar şi  fertilizanţi asupra omului, animalelor şi mediului;

16) estimarea gradului de expunere la radiaţii ionizante a produselor alimentare; 

17) efectuarea investigaţiilor de laborator şi indicilor în vederea evaluării nivelului factorilor chimici, fizici, biologici şi radiologici;

18) obţinerea informaţiilor din diferite surse pentru o apreciere a riscului şi analizei măsurilor fitosanitare;

 

Ghiduri, Fişe, Acte la evaluarea unităţilor de comerţ

  1. Ordinul Nr.182 din 5 iunie 2017 Cu privire la Ghidul pentru agenţii economici din domeniul comerţului şi alimentaţiei publice la etapa obţinerii autorizaţiei sanita-veterinare de funcţionare
  2. Ghid de Bune Practici pentru "Siguranţa Alimentelor Sistemului de siguranţa alimentelor HACCP Produselor culinare"
  3. Ordinul Nr.78 din 08.07.2013 pentru aprobarea fişelor de evaluare a unităţilor din businessul alimentar
  4. Ordinul Nr.79 din 08.07.2013 pentru aprobarea Ghidurilor de Bune Practici
  5. Ordinul Nr.80 din 08.07.2013 pentru aprobarea procedurii de înregistrare oficială pentru siguranţa alimentelora operatorilor din businessul alimentar
  6. Hotărîre Nr.51 din 16.01.2013 
  7. Ghid pentru inspectori privind procedura operaţională de efectuare a controalelor oficiale
  8. Cerere pentru inspectare a produselor primare
  9. Cerere pentru inspectare a produselor primare şi amănuntul
  10. Fişiere de evaluare
  11. Proces verbal de constatare a) 
  12. Proces verbal de constatare b)
  13. Compartimentrul de igienă
  14. Fişa de urmărire a recomandărilor
  15. Evaluarea unităţii riscului
  16. Formulare de evaluare a unităţilor alimentare pe baza riscurilor
  17. Certificat de înregistrare oficială pentru siguranţa alimentelor
  18. Anchetă epidemiologică este elaborată prin Hptărîrea Guvernului nr. 264 din 12.04.2011 pentru aprobarea Regulmentului privind monitorizarea zoonozelor şi a agenţilor zoonozici armonizată la Directiva CE 2003/99/CE a Parlamentului European.
  19. Hotărîrea Guvernului Nr.264 din 12.04.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea zoonozelor şi a agenţilor zoonotici
  20. Постановление Nr.264 от 12.04.2011 об утверждении Положения по мониторингу зоонозов и зоонозных агентов
  21. Proiect în curs de elaborare şi aprobare: PROCEDURA DE PRELEVARE A PROBELOR DE PRODUSE ALIMENTARE ÎN VEDEREA TESTĂRII MICROBIOLOGICE LA UNITĂŢILE DE ALIMENTARE PUBLICĂ
  22. Salmonella: simptome şi profilaxia prezentare
  23. Control Oficial prezentare
  24. Hotărîre Nr.1209 din 08.11.2007 cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică; Версия на русском;
  25. Hotărîre Nr.147 din 25.02.2013 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător; Версия на русском;
  26. Hotărîre Nr.694 din 05.09.2013 cu privire la aprobarea Metodologiei generale de planificare a controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei criteriilor de risc; Версия на русском;
  27. REGISTRUL DE STAT AL CONTROALELOR
  28. Legea nr. 93 din  26.04.2012 privind modificarea şi completarea unor acte legislative
  29. Ministeul Sănătăţii Ordinul nr. 904 din 17.09.2012 privind aprobarea listei produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi elevilor
  30. Regulamentul cu privire la sistarea producerii, comercializării produselor alimentare HG nr. 1300 din 30.12.1998
  31. Ordinul Nr.247 din 10.01.2014 cu privire la aprobarea graficului de transmitere a dărilor de seamă pentru anul 2014
  32. Ordinul Nr.248 din 10.01.2014 cu privire la realizarea măsurilor de profilaxie a intoxicaţiilor alimentare
  33. Ordinul Nr.4 din 13.01.2014 În executarea prevederilor art.6 alin.(3)-(7) din Legea nr.131 din 08.06.2012 "Privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător"
  34. Ordinul Nr.12 din 16.01.2014 cu privire la completarea Ordinului 247 din 10.01.2014 cu privire la aprobarea graficului de transmitere a dărilor de seamă pentru anul 2014

Pachet igienic

  1. Ordinul Nr.79 din 08.07.2013 pentru aprobarea Ghidurilor de Bune Practici
  2. Ordinul Nr.138 din 10.09.2013 pentru aprobarea procedurii operaţionale privind retragerea produselor alimentare de pe piaţă
  3. Legea Nr.50 din 28.03.2013 privind controale oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produse alimentare şi cu norme de sănătate şi de bunastare a animalelor
  4. Legea Nr.113 din 18.05.2012 cu privire la stabilirea principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei privind siguranţa alimentelor
  5. Hotărîrea Guvernului Nr.51 din 16.01.2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentri Siguranţa Alimentelor
  6. Hotărîrea Guvernului Nr.412 din 25.05.2010 pentru aprobarea Regulilor genereale de igienă a produselor alimentare
  7. Hotărîrea Guvernului Nr.435 din 28.05.2010 pentru aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală
  8. Hotărîrea Guvernului Nr.1112 din 06.12.2010 pentru aprobarea Normei sanitar-vetrinare de organizare a controlului specific oficial al produselor alimentare de origine animală

Evenimente


Seminar de Instruire şi Informare în Taraclia

La seminarul organizat de Direcţia Raională pentru Siguranţa Alimentelor din  Taraclia au participat 106 persoane: primarii, directorii şi personal din cantinele şcolilor şi gradiniţilor.
Informaţia prezentată la semiar poate fi accesată AICI...


ÎN REGIM DE URGENŢĂ

pînă la orele 16.30, la data 27.09.2013, şefii subdiviziunilor teritoriale ANSA sunt obligaţi să prezinte rapoarte ample pe adresa Direcţiei supravegherea comerţului, distribuţiei şi consumul produselor alimentare. Informaţia urmează să elucideze acţiunile în vederea executării Ordinului nr.136 din 10.09.2013 privind intensificarea controalelor şi inspecţiilor sanitare-veterinare şi expediată pe adresa electronica angela.chiriac@ansa.gov.md. Telefon de contact: 022 29-47-21.

Neîndiplinirea prevederilor prezentei dispoziţii atrage sancţiuni disciplinare conform art. 23, art. 56, lit. e), art. 57 al Legii nr, 158 din 04.07.2008 Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

AICI: TELEFONOGRAMA.pdf

  1. Raportul de Activitate pentru ianuarie-februarie 2014 al Direcţiei Supravegherea comerţului, distribuţiei şi consumului produselor alimentare 

  2. Raportul de Activitate pentru 9 luni al Direcţiei Supravegherea comerţului, distribuţiei şi consumului produselor alimentare

  3. Notă informativă privind efectuarea inspecţiilor şi controalelor oficiale penrtu luna octombrie

 

Pentru primirea informațiilor mai detailate, agenții economici și persoanele fizice se pot adresa:

Sergiu Sîrghi – şef al Direcţiei
Tel: 0 22 264 698
e-mail:  sergiu.sirghi@ansa.gov.md

Serviciu supravegherea comerţului şi distribuţiei cu produse de origine non-animală:

Svetlana Şveţ – şef serviciu
Tel: 0 22 294 713
e-mail: svetlana.svet@ansa.gov.md

Serviciul supravegherea comerţului şi distribuţiei cu produse de origine animală

Ana Tarlev – specialist superior
Tel: 0 22 294 713
e-mail: ana.tarlev@ansa.gov.md