• :
  • :
Linia Fierbinte: 0 800 800 33 Informații : 0(22) 29 08 00
Linia naţională anticorupţie : 0 800 555 55 Comunicarea Accidentelor de muncă

r Agenţia Naţională
pentru Siguranţa Alimentelor

S-AU CONFIRMAT NOI CAZURI DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ ÎN RAIOANELE ȘTEFAN VODĂ ȘI CAHUL



S-AU CONFIRMAT NOI CAZURI DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ ÎN RAIOANELE ȘTEFAN VODĂ ȘI CAHUL

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează despre noile cazuri de pestă porcină africană confirmate de Centrul Republican de Diagnostică Veterinară (CRDV) prin încercările de laborator  din data de 27.08.2018 și 29.08.2018, la porci domestici, din satele Crocmaz și Olănești raionul Ștefan Vodă și satul Giurgiulești, raionul Cahul.

Comisiile Antiepizootice Excepționale din Ștefan Vodă și Cahul  au aprobat Planul complex de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarelor.

Anchetele epidemiologice au fost realizate de către echipele de inspectori ai Subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor Ștefan Vodă și Cahul.

În contextul apariției focarului de pestă porcină africană,  ANSA prin structurile teritoriale de nivel raional monitorizează permanent situația epizootică pentru limitarea extinderii bolii și eradicarea ei.

Reamintim cetățenilor și proprietarilor de porcine importanța respectării cerințelor minime de biosecuritate stabilite prin Ordinul nr. 158 din 22 martie 2018 Cu privire la aprobarea unei Norme sanitar-veterinare privind cerințele minime de biosecuritate în exploatațiile nonprofesionale de porcine și Ordinul nr. 165 din 09.07.2014 cu privire la aprobarea unor norme, și anume:

  1. Porcii nu se hrănesc cu resturi alimentare!
  2. Schimbarea obligatorie a hainelor și a încălțămintei înainte de a intra în adăposturile animalelor!
  3. Anunțarea imediată a medicului veterinar în caz de sacrificare, îmbolnăvire sau moarte a unui porc din gospodărie!
  4. Porcii nu se lasă liberi, în afara adăpostului!

ANSA solicită respectuos cetățenilor să se abțină de la procurarea cărnii și a produselor din carne de porc de peste hotare (Ucraina, România) și introducerea acestora în țară.

În funcție de evoluția bolii, vom actualiza informațiile despre focarele de pestă porcină africană.

Serviciul de presă ANSA