• :
  • :
Cancelaria: 0(22) 26 46 44 Pentru petiții : 0(22) 26 46 43
Linia specializată anticorupţie ANSA : 022-290-800 Linia Verde: 0 800 800 33; viber 067675544 (8.00-16.00)

r Agenţia Naţională
pentru Siguranţa Alimentelor

ANSA a participat la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor 



ANSA a participat la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor 

 

Oleg Lișcenco, directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), a participat astăzi la o videoconferință dedicată Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, organizată de Agenția pentru Protecția Consumatorilor.  

”Protecția consumatorilor reprezintă unul dintre cele mai tangibile domenii ale politicii Guvernului Republicii Moldova și țărilor membre ale Uniunii Europene și prevede o gamă largă de activități. ANSA depune toate eforturile pentru a asigura protecția consumatorilor în conformitate cu politica statului și standardele europene”,  a declarant Oleg Lișcenco.

Unul dintre principalele subiecte abordate în cadrul evenimentului online s-a axat pe combatere poluării cu plastic. În acest context, participanții au remarcat că  este necesar de implementat modificarea adusă la Legea nr. 231 “Cu privire la comerțul interior”, art. 20, care prevede excluderea consumului alimentelor în ambalaj din plastic sau derivatele lui, ceea ce va conduce la micșorarea poluării mediului și protecția sănătății consumatorilor.

”Aceste prevederi vor servi ca un stimulator pentru operatorii din domeniul ambalajelor, materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, intru avansarea în cercetările și inovațiile tehnologice pentru a oferi pe piață articole noi ecologice, cu un impact mult mai benefic pentru siguranța alimentelor”, a mai declarat Oleg Lișcenco , directorul general adjunct ANSA.

Menționăm că prioritățile pentru perioada 2014-2020 au fost definite într-o agendă a consumatorului autohton și european, care prevede mai multe obiective în următoarele domenii-cheie: 

• îmbunătățirea siguranței consumatorilor prin revizuirea cadrului de reglementare privind siguranța produselor și serviciilor și consolidarea cadrului de supraveghere a pieței; 
• consolidarea siguranței lanțului alimentar;
• consolidarea cunoștințelor prin îmbunătățirea informațiilor și sensibilizarea cu privire la drepturile și interesele consumatorilor, atât în rândul consumatorilor, cât și al comercianților; 
• dezvoltarea cunoștințelor și a capacităților necesare unei participări mai eficace a consumatorilor pe piață, ș.a.
 
Amintim că primele eforturi de protejare a consumatorilor la nivelul UE au fost depuse în anii 1970, fiind axate pe protecția sănătății și pe calitatea bunurilor și serviciilor, pornind de la premisa că acestea vor contribui la integrarea economică a Europei. Din 1983, la 15 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Protecției Consumatorului. 

Cu ocazia Zilei Mondiale a Protecției Consumatorului, ANSA își exprimă speranța că numărul cetățenilor dornici de a-și cunoaște drepturile va crește în continuare, iar ANSA va depune toate eforturile pentru a asigura eficient protecția și asigurarea sănătății consumatorilor.